[așa își doreau ei] să pară neverosimilă. Povestea. Atât de expresivă și de neînțeles în prăpastia ochilor rătăciți în orizontul nimicului. Emoția fricii într-o transparentă realitate. Pășim prin sufletul gol al lumii. Nu mai avem povești. Amintirile sunt niște străini înnebuniți de tristețe. Dar liniștea doare. Trăim la întâmplare într-o lume ce nu o mai recunoaștem. Și nici ea pe noi.

#plecatnicaieri
#exnovo

Inexplicabil. Tremură că un apucat. În singurătatea camerei. Indignat. Plin de furie. Mirosea întâmplător a cafea prin fereastră întredeschisă. Îndrăznea să privească la rânjetul crud al dimineții. Ar fi vrut să urască. Dar era vlăguit de atâta singurătate. A tăcut. Și-a aprins o țigară. Să țină de urât cafelei.

#plecatnicaieri
#exnovo

[acolo unde se pedepsește mult, autoritatea este slabă. acolo unde se pedepsește puțin, autoritatea este cu adevărat puternică, activă și produce efecte la nivel de conștiință socială.] [implozia personală și explozia socială] din intimitatea individuală a singurătătii o să erupă. Dacă vom avea curajul. alienare. frustrare. înstrăinare. decât..

#plecatnicaieri
#exnovo

"the new normal". Asa ii spunem acum. Trebuie să acceptam că [trăim într-o lume nouă] Habar nu avem cum o să trăim. Sau cum vom fi lăsați să fim. Cu frică descoperim un altfel de prezent. Lumea asta ne este deodată străină. Parcă și-a pierdut sufletul la judecată istoriei.

#plecatnicaieri
#exnovo

[pandemia de singurătate] Vom nega orice apropiere. Individual. Pe cont propriu. Și atât. Conceptul de mulțime este redundant. O obsesie a trecutului într-o lume străină de sine. Incertitudinea este singurul reper al prezentului. Viitorul nu mai suportă naivitatea binelui.

#plecatnicaieri
#exnovo

[îți este frică?] și dacă nu îți este ar trebui să îți fie. Frica trezește instinctul cel din urmă. Fără frică nu o să supraviețuiești. Lumea nu o să mai fie așa cum o știai. Nici tu nu mai ești cel ce crezi că ești. Chiar dacă te amăgești. Sau te lași mințit. Altă lume. Alt tu. Și poate o să supraviețuim. Altfel. Paradigma nimicului . Sau o reacție spasmotică la tot ce nu mai este. O să uităm, încetul cu încetul. Dureros. Trist. Fără speranța. Vom deveni povești. Spuse în șoaptă. Singurătatea și-a luat revanșa. O lume fără lume. Fără regrete. În liniște se intamplă sfârșitul istoriei. Într-un război fără să știm de ce. Dușmanul nu are chip. Are un nume și atât.

#plecatnicaieri
#exnovo

Responsabilitatea față de cei ce te înconjoară te obligă să stai departe. De tine și de ei. Ce valori comune vom avea când a fi împreună înseamnă a fi însingurați. Sau ce alte valori ne vor călăuzi într-o societate complet dezarticulată? Fără puncte cardinale. Ne amăgim că vom supraviețui și că totul va fi bine. Poate vom supraviețui. Dar cât de bine va fi? Sau ce bine va fi? Iluzia binelui este doar un pretext de a amâna ceea ce trebuie să fie. Și nu o să fie deloc bine. Chiar dacă așa ne vor amăgi. Realitatea nu are scrupule. Rațiunea libertății nu mai are nici un sens. Vom învață ce avem voie și ce nu să facem. Progresiv. Pentru că așa arată noul bine. Și trebuie să ne fie bine, nu? Vom rătăci prin amintirea unei lumi ce altădată avea suflet. Într-un prezent aseptic ne vom uita unii pe alții. Fără să știm de ce. Libertatea începe să fie virtuală într-o lume în care apropierea socială a devenit un risc.