31 august 2017
între logica rece, raţională, pe de o parte, şi inteligenţa pasionată a emoţiei, pe de altă parte, pentru prima dată în viaţă am simţit nevoia a ceea ce simt, nu a ceea ce gândesc. raţional nu pot să explic despre ce este vorba. eşuează toate oricărei caracterizări.nu pot sa definesc. este un act logic, simplu, trebuie să intri într-un fel de semitransă. nu vine din cap, vine din instinct, din adânc, din ceva necunoscut din tine. nimeni nu e privilegiat, nimeni nu e fericit. suntem într-o profundă dilemă şi acesta e pericolul. sunt doar semne de întrebare, nu sunt răspunsuri.
30 august 2017
29 august 2017
Intotdeauna este cineva care vrea sa te opreasca sa vorbesti. Faptul ca are o idee opusa nu este o problema. Fiecare are ideile lui. Insa faptul ca cineva incearca sa te opreasca sa vorbesti devine din ce in ce mai penibil. Oamenii se tem de libertate. E o angoasa foarte mare atunci cand esti liber. Acest fapt este valabil atat in societate, cat si in relatiile interpersonale.
28 august 2017
27 august 2017
26 august 2017
25 august 2017
24 august 2017
fusese prima dată când capătă sens. cafenea liniştită si o amintire simpatică. nu mai conta dacă in toate astea n-ar fi fost nimicul mincinos cand te aproximez in amintirea îngerilor. aşa că voi rămâne un semn in liniştea care se târăşte pe o neputinţă înşurubată in luminile obosite ale unui imposibil labirint.
23 august 2017
22 august 2017
21 august 2017
20 august 2017
19 august 2017
18 august 2017
17 august 2017
16 august 2017
15 august 2017
13 august 2017
12 august 2017
o combustie care vine de acolo. cand nu mai ai nimic de cerut si nimic de demonstrat, nu mai ai nevoie de nimic. si cea mai habotnică intamplare care ma schilodeste sufleteste. apare. simplifica complicatul. nimic special. a devenit banală. ca o rană deschisă. o tulburare biografică. nostalgia de a mă întâlni cu mine.
09 august 2017
08 august 2017
07 august 2017
Poate este adevarat ce spun unii. Esti o simpla colectie de alegeri. Decizii care cumva toate adunate, definesc persoana care devii. Obisnuim sa credem ca deciziile luate te fac ori bun, ori rau, responsabil sau iresponsabil, dar poate...poate nu e chiar asa. Poate ca deciziile pe care ti le asumi te definesc mai mult sau mai putin. Pe tine cel dinncolo de aparentele lasate de asumarea unor decizii. Cine esti cu adevarat. Cine ai fost predestinat sa fii. Poate ca toti ne napustim spre eul nostu esential, iar decizia n-are absolut nici o legatura cu asta.
06 august 2017
05 august 2017
02 august 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)