Niște paranoia pentru spectacolul haosului. Senzația de nimic din culise îmi aduce aminte de anterioritatea beatificării. Peisajul inexistent este pretextul paradoxal că să uiți că nu o să mai apară niciodată umbra întâmplării. Idealizam obsesia realității. Ne prăbușim în sinele timpului. Plăsmuim paradigme pentru a avea certitudinea revanșardă a firescului social. Trăim cu tandrețea curiozității, cu extazul disperat după ironia habotnică a unui mister fără cusur și absența propriului vis. Revoluțiile și-au uitat rostul. Acum sunt virtuale. Și trec repede. Și sunt degeaba. Și noi uităm să fim pe baricada vieții. Acum, când nu mai suntem capabili să ne apărăm de noi înșine.

#plecatnicaieri
#exnovo