[suntem decât indivizi] Atât.. Închiși în spații lipsite de orizontul apropierii de celălalt. Rutina fricii a devenit banală. Incertitudinea este respirabilă când ochii lumii s-au inchis. Ne decontaminăm gesturile. Obsesiv. Anxietatea timpului este un păcat iertat. Realitatea este măsluită. Stăm cu capul plecat. Refugiați în singurătate. Nu ne mai pasă. Himera absurdului cerșește îndurare timpului.

 

 

#plecatnicaieri

#exnovo

[libertatea tăcerii] în lumea mea. În lumea voastră. Povestea celorlalți nu este povestea mea. Amintirile se uită pe sine însele. Devenim umbre în noua singurătate. Numere. Bucăti din alt timp. Suntem celălalt în lumea celorlalți. Și uităm să mai avem chip. Ascunși după măstile prezentului. În oglinzi se vor reflecta răspunsurile la intrebări nerostite. O să fim cum vor să fim. Pană când nu va mai conta cine suntem. Suflete rătăcite în realitatea virtuală a noii normalităti.

#plecatnicaieri
#exnovo

Căutăm cu disperare naivă, reperele sociale ale unui trecut imediat. Nu mai este. A dispărut. Timpul liber este doar o colivie unde ne ascundem. Împreună nu mai are sens. Sensul umanității este pe contrasensul realității. Ne-am despărțit pe grabă de vechea lume. Am uitat să ne luăm rămas bun. Acum ne uităm pe noi înșine. Fără să știm de ce și până când.

#plecatnicaieri
#exnovo

sufletul lumii este în ”stare de urgentă!” . se tragi linii să se păstreze distanța socială între vise și realitate. ne pierdem în amănunte, izolalati într-o realitate lipsită de adevăr. nu se mai vede timpul ci frică. umanitatea stă ascunsă după regulile noii normalități. despre asta este vorba. ce se intamplă cu viața noastră nu mai avem habar. nu mai putem face nimic. ne gestionăm însingurarea. nu mai înțelegem pe ce lume trăim. suntem pe cont propriu...

 

 

#plecatnicaieri
#exnovo

Își imagina tot felul de mecanisme romantice ghemuit într-o pată de culoare. Sângele scandalizat de adevărul unui zeu năuc era gata să se încaiere cu oricine ar fi pus la îndoială melancolia clipei când a uitat să își fie. Era un sentiment ciudat. Vidul era motivul pentru care a uitat de ce…

#plecatnicaieri
#exnovo

Realitatea a devenit introvertă. O să ne obișnuim. Cu agonia prezentului. Vom trăi cu frica ,,pierderii în multime”. Vom găsi pretexte să nu mai interacționăm. Compania celuilalt poate deveni un experiment agonizant. Suntem anxioși social. Persoanele sociabile nu sunt deloc acceptate în proximitatea noastră. Devenim disfuncționali. Și nici nu mai știm de ce zona de confort a devenit ,,administrarea fricii” de viață socială. Ne pierdem sensul. Ne sperie realitatea. Ne refugiem în virtual. Renunțăm la noi. Exteriorul a devenit periculos. Doar în solitudine ne simțim în siguranță. Pentru că așa este bine să fie. În lumea asta nouă...

#plecatnicaieri
#exnovo

Cum vom continua? Când vom continua? Unde vom continua? Absolutul pare banal. Adevarul a fost dezifectat bine. Fundamentul cotidianului nu mai respiră fără frică. Cum o să ne fie lumea, nu mai vor să știm. Prezentul pare fără de sfârșit. Un pretext regretabil este gândul că viitorul este pe undeva și ne așteaptă. Creduli și lipsiți de curaj, ,,rămânem liberi’’ să sperăm că o să fie bine. Nu avem habar ce o să se întâmple sau ce se întâmplă. Viața a ajuns o ruletă rusească cu gloanțe oarbe. Rătăcim prin ce avem și ce nu avem voie să trăim. Nu mai avem speranța. Nici pentru mâine, nici pentru altădată. Echilibrul existențial nu mai știe ce este adevărul. Suntem abandonați într-un prezent incert. Nici nu mai știm ce vrem să visam. Nevrotici și asociali ne bucurăm de naufragiul realității pe țărmul singurătății. Și firesc, ne vom obișnui. Este spre binele nostru. Și vom supraviețui. Fiecare pe unde îl uită timpul.

#plecatnicaieri

#exnovo