în cerul albastru pământul a adormit. [numai morții nu se tem de moarte] cand timpul pare înghețat pentru totdeauna. [ridică-te, du-te și viseaza ca zbori] ...

sunt atât de obosit, de vreme. de timp. nici măcar nu-mi pasă. vreau să evadez. din cuvantul nerostit. la marginea pământului . cei puternici au şi ei limitele lor.

Pot să rămân fericit? Mă pot înălța în loc de soare privind la pământul rotund. Pot?

Nu există suflet în acest oraș.Și n-am unde să mă grăbesc.Suntem prea aproape de margine. Dacă vrei - râzi și, dacă vrei, strigă.Încerc să mă încălzesc noaptea.Îmi încălzesc sufletul cu speranță de fericire.Nu l-am putut îmblânzi.Nu-mi amintesc nici numerele, nici zilele.Șterg numele din memorie. Sunt atât de speriat că mă voi prăbuși. Și timpul se scurge, ca un cuțit, deasupra cerului.Oriunde te afli, nu te uita înapoi. Ceva în mintea mea îmi spune că e timpul să vă scriu și să vă uit.

Dupa ieşirea din întuneric temporalitatea, cu implicaţiile ei subiective, nu îl mai atrage. Un anumit trafic de generozitate se revarsă asupra timpului uitat intr-o poveste cu ochii deschisi. consecintele inocentei? [lăcomia de tristețe]...

acele intamplari în care nu există țărmul unde totul îmi amintește de tine, timpul fumează nervos. orașele se topesc, lumina se stinge, dar, si, din nou, noaptea, să nu dormim. până când mintea se topește. si sufletul iti urla ca iti este dor ...

te-ai uitat în ochii straini ai clipei, în zori. [soarele strălucește peste cuvintele oarbe] te afli undeva, dar ești străin. intr-un intuneric senin.

între tensiunea realului şi nevoia intimă de autocunoaştere, de o definire autentică…

ranjeau alb printre amintiri. ingerii inchipuiti. ascunsi in tot ceea ce timpul a trecut. o lume se destrama. nu mai este ușor să iubim. unde suntem noi? ratacim. printre mastile prezentului. amagiri. uitari. [restul de poveste] o vanatoare de chipuri cioplite.

[comunitatea creaza oportunitatea]

[obosit de viață] se duce spre nicaieri. timpul...

ţi-am auzit ţipătul. si sângele din umbra ta îngheață. ai trecut ca un glonţ. prin pieptul meu. undeva, îngerii plâng. poate că nu are rost să fim, si, nu avem unde să ne grăbim...

O introspectie dincolo de tacerea diminetii este în mod pragmatic imposibilă in universuri paralele [si] mi se pare absurd de abordat intr-o dimineata fara aripi. [si] imi este dor…

realitatea lumilor paralele în mod evident este absurdă. [asa am chef azi sa cred] …

Nu există nici o alegere corectă în realitate - există doar o alegere și consecințele sale. [in rest, poate ca este un triumf temporar, o formă primară de reglare a timiditatii in perfect contrast cu propria perplexitate sociala] [dar daca este o metamorfoză completă?] ups…

[astept] asta este o recompensa nu o pedeapsa. nu stiu de ce, dar mi se pare ca nu va fi asa de tarziu sa iti fiu cea din urma uitare…