intr-o precaritate habotnica trăim în realități paralele. totul se exhibă. intimitatea s-a erodat in gesturi crispate. suntem vulnerabil. despre asta este povestea.

[totul se întâmplă invers] oamenii, ca îngerii, aici, nu zboară în realitate. închideți ochii. zburați până la cer. ne vedem acolo...

[ne-am cunoscut prea devreme] sau mult prea tarziu…

simt o liniște, la nivel fundamental, dar exista un spațiu gol, in prea plinul tacerii…[transfigurat în momentul „perfect”] prelung ascult sufletul sfâșiat de invidia timpului. într-o liniște sacră, descoper dintr-o dată limitele și mediocritatea prezentului cotidian. si nu mai vreau sa fiu acolo…

lucrurile s-au schimbat. nu mai sunt la fel. dupa o cura de dezintoxicare amoroasa. nicio dezamagire nu are cum sa ii reziste. acum incep sa percep „fabricarea consensului” ca pe o noua paradigma interioara. zâmbesc. a fost greu? a fost aproape imposibil! concluzii simple, logice, rationale? nu am. traiesc. si atat…

cu nostalgie indignată tăceau. aripile. intr-o dimineata fara chip. noi ne uitasem. in povestea ingerilor nerostiti…

nu face niciodată concesii. distant cu ceilalţi, auster, se comportă deliberat rece, surâsul fiind o raritate. dar totul este o mască, ce ascunde o personalitate complicată, complexă, pasională. [si] dincolo de orasul ce bezmetic pulseaza un nicaieri absurd este vreme de...

universul meu este ciudat. conferă suprasemnificaţie gesturilor rutiniere. într-o furtună întunecată de haos supranatural. [pentru simplul motiv că un spaţiu vital fiind "de la sine înţeles" reprezinta o vitrare abstracta a ceea ce uitam sa uitam...]

mimând involuntar închipuirile noptii virtutea carnala este o nostalgie a tot ceea ce aripile cuvantului au zburat prin vietile ingerilor proscrisi. si ne-am uitat. simplu…fara amintiri.

intr-o poveste de maine. se întâmplase. o dimineata fara aripi.