[sinceritate pana la capat] si de atunci ranile au marturisit tacerea. sufletul rataceste prin desertul cuvantului. fara nume, fara chip. rastignit pe intamplarea ce sunt. [poveste fara de inceput]

apartenența la dualismul antagonic imprima o logica dinamică a contradictoriului indus de disjuncția existentului și nonexistentului între actualizări și potențializări intr-un context interiorizat reprezintand un atribut aspirațional cand instinctual anxietatea lirică metabolizeaza stimulii senzoriali intr-o energie creativă…

visul înseamnă culoare intr-un abisal retoric ce alinta efemer epiderma cuvantului distilat de o salbatica uitare de sine.

răsfoim uitarea indusă ,în viaţa de zi cu zi,din perspectiva distonanta a educației în spiritul diferenței. si uite cum traim intr-o exprimare prozaică și simplistă, definitorie în crearea unei viziuni unitare asupra manifestarii empatiei. In definitiv nu este decat o dimensiune atemporală fara a uita ca sensul vieții, cel puțin teoretic, te ajuta sa descoperi şi sa conştientizeazi estenta subtila dar diforma a elementele din jur.

[ aproape o poveste ] in tarziul umbrelor asteptand cuvantul ...

extrem de riguros se zbenuie prin viata cu nonsalanta idioata a certitudinii faptul ca esti matur sentimental si uite cum in logica fireasca a intamplarii ajungi sa marturisesti insingurarea...

[sa stii ca înseamna mai mult decât renunțarea la iluzii…] uitarea de tine este speranta ca o sa imi reprim habotnic teama incerta din acea clipa cand am văzut alergând prin ziua de maine un unicorn libertin…