Contradicțiile psihanalizabile au fost un pretext suficient. Nu au încercat să vă explice. S-ar substitui haosului. Din oglindă urlă, zăpăciți de neliniște, într-un acces de isterie naivă, îngerii de împrumut ai timpului. O vagă senzație de leșin transcede obsesia himerei.

#plecatnicaieri
#exnovo

Gata cu liniștea ce se lăsase peste oraș. Se circulă intens. Nervos. Se claxoaneaza. Din nou ne grăbim. Undeva să ajungem. Sau să plecăm spre altundeva. Se simte o nerăbdare apăsătoare. O să uităm de aerul curat sau de lipsa poluării fonice. Da. A fost odată un oraș liniștit. Obligat să tacă și să aștepte să fie bine oamenilor. Acum încearcă încă confuz să își recapete viața. Cu reguli respectate sau nu…

Toleranța la risc a societății actuale s-a dovedit a fi extrem de scăzută. Comfortul social și material a dispărut. În față imprevizibilului cotidian constatăm că însuși ideea de comunitate nu își mai găsește sensul. Viața socială este un termen caduc. Un simulacru. Doar ne amăgim. Nu mai este. Doar ne prefacem că suntem așa. Socializam de la distanță. Ne interiorizăm existența preventiv. Adoptăm aproape irațional noi comportamente ce sunt acceptate de noua normalitate. În viața de zi cu zi, ne este dor de celălalt. De zgomotul mulțimii. Astăzi , de la distanță, privim în gol. Unul la celălalt. Pentru că ne este frică. Și nu o recunoaștem sau poate că nici nu știm.

#plecatnicaieri

#exnovo

Impasul este absolut. Dezechilibrul este abstract. Prezentul este imprevizibil. Viața îți urlă în suflet. Consensul însingurării îți definește acum existența. Continuăm altfel. Ne-am pierdut sensul. Devenim virtuali și inutili. Simțurile ni se atrofiază. Sentimentele sunt aseptice. Ideea de sacrificiu nu este acceptată în sistemul de valori al noii societăți. În numele nimănui. Și pentru nimic. O să supraviețuim. Fiecare pe cont propriu. Este social acceptat în noua normalitate. Care ne-a promis că ,,totul o să fie bine’’.

#plecatnicaieri

#exnovo

[suntem decât indivizi] Atât.. Închiși în spații lipsite de orizontul apropierii de celălalt. Rutina fricii a devenit banală. Incertitudinea este respirabilă când ochii lumii s-au inchis. Ne decontaminăm gesturile. Obsesiv. Anxietatea timpului este un păcat iertat. Realitatea este măsluită. Stăm cu capul plecat. Refugiați în singurătate. Nu ne mai pasă. Himera absurdului cerșește îndurare timpului.

 

 

#plecatnicaieri

#exnovo

[libertatea tăcerii] în lumea mea. În lumea voastră. Povestea celorlalți nu este povestea mea. Amintirile se uită pe sine însele. Devenim umbre în noua singurătate. Numere. Bucăti din alt timp. Suntem celălalt în lumea celorlalți. Și uităm să mai avem chip. Ascunși după măstile prezentului. În oglinzi se vor reflecta răspunsurile la intrebări nerostite. O să fim cum vor să fim. Pană când nu va mai conta cine suntem. Suflete rătăcite în realitatea virtuală a noii normalităti.

#plecatnicaieri
#exnovo

Căutăm cu disperare naivă, reperele sociale ale unui trecut imediat. Nu mai este. A dispărut. Timpul liber este doar o colivie unde ne ascundem. Împreună nu mai are sens. Sensul umanității este pe contrasensul realității. Ne-am despărțit pe grabă de vechea lume. Am uitat să ne luăm rămas bun. Acum ne uităm pe noi înșine. Fără să știm de ce și până când.

#plecatnicaieri
#exnovo