[pandemia de singurătate] Vom nega orice apropiere. Individual. Pe cont propriu. Și atât. Conceptul de mulțime este redundant. O obsesie a trecutului într-o lume străină de sine. Incertitudinea este singurul reper al prezentului. Viitorul nu mai suportă naivitatea binelui.

#plecatnicaieri
#exnovo

[îți este frică?] și dacă nu îți este ar trebui să îți fie. Frica trezește instinctul cel din urmă. Fără frică nu o să supraviețuiești. Lumea nu o să mai fie așa cum o știai. Nici tu nu mai ești cel ce crezi că ești. Chiar dacă te amăgești. Sau te lași mințit. Altă lume. Alt tu. Și poate o să supraviețuim. Altfel. Paradigma nimicului . Sau o reacție spasmotică la tot ce nu mai este. O să uităm, încetul cu încetul. Dureros. Trist. Fără speranța. Vom deveni povești. Spuse în șoaptă. Singurătatea și-a luat revanșa. O lume fără lume. Fără regrete. În liniște se intamplă sfârșitul istoriei. Într-un război fără să știm de ce. Dușmanul nu are chip. Are un nume și atât.

#plecatnicaieri
#exnovo

Responsabilitatea față de cei ce te înconjoară te obligă să stai departe. De tine și de ei. Ce valori comune vom avea când a fi împreună înseamnă a fi însingurați. Sau ce alte valori ne vor călăuzi într-o societate complet dezarticulată? Fără puncte cardinale. Ne amăgim că vom supraviețui și că totul va fi bine. Poate vom supraviețui. Dar cât de bine va fi? Sau ce bine va fi? Iluzia binelui este doar un pretext de a amâna ceea ce trebuie să fie. Și nu o să fie deloc bine. Chiar dacă așa ne vor amăgi. Realitatea nu are scrupule. Rațiunea libertății nu mai are nici un sens. Vom învață ce avem voie și ce nu să facem. Progresiv. Pentru că așa arată noul bine. Și trebuie să ne fie bine, nu? Vom rătăci prin amintirea unei lumi ce altădată avea suflet. Într-un prezent aseptic ne vom uita unii pe alții. Fără să știm de ce. Libertatea începe să fie virtuală într-o lume în care apropierea socială a devenit un risc.

De parfumul aspru al gestului [îți aduci aminte] . Ca de o revelație încâlcită. Nu ne mai vorbim în mijlocul unor sporadice puncte cardinale . Treceai prin orașul viselor mele [nostalgică]. O emoție fără chip într-o insuportabilă poveste. A fost.

#plecatnicaieri
#exnovo

Cuvântul s-a rostit într-un cer uitat. Acum ținem în palme cioburile unui labirint. Să nu uităm. Să nu fim uitați.

#plecatnicaieri
#exnovo

În realitate, visul nu are chipul unui zeu. Convulsivă, singurătatea pare o naivitate anostă. Este [un abis] ce te convinge că povestea este o ficțiune transparentă. Și rătăcim într-o lume cu sufletul vândut.

#plecatnicaieri
#exnovo

[nevăzuți] în imagini palide. Profeții rătăcesc într-un halucinant infinit. [treziți] cu privirea golită. Ironic încremeniți în povești cețoase. [îngerii au înnebunit degeaba]

#plecatnicaieri
#exnovo