Trăim într-o lume a iluziei. Fără consimțământul nostru.

defineam prin nişte parametri creionaţi [discreţia] să nu fie interpretate drept slăbiciune. fiecare era prins în plasa preocupărilor, mărunte ori înalte, viața desfășurându-se după tiparele ei firești [in cautarea unor experienţe ieşite din tipologia aşteptărilor, sperand să găsească acel echilibrul între discreţie şi afirmare]. dacă poţi să adaptezi forţa într-o formă de expresie personală este nevoie de o conştientizare a relaţiei cu cele mai profunde temeri și prejudecăți ale unui inger lăsat fără supraveghere.

Ca un animal ranit zborul cand aripile au murit de singuratate...

dacă ești onest cu tine însuți până la capăt trebuie dintr-un legitim sentiment de centrifugă [sa nu te mai iroseşti] în repetitivul suprarealism ce aduce cu sine autodefinirea loialitatii prin tribulaţiunile unui absenteism stilistic traversând strada, strigând că devine de moravuri ușoare un subiect tabu despre care nimeni nu îşi doreşte să vorbească...

un pic să tac. în centrul unui vid obosit. printre cuvinte.

povestea fara chip a solitudinii ce parea un infinit .

Cineva a întrebat semnele Noastre. Fără cuvinte. Am văzut noaptea cum dispare. Vreau doar să te văd. Am lăsat urme. Pe țărm, lângă apă. Unde vă place să dispară. Vantul…