la marginea abandonată a orașului unde se trăiește fără chip, cu disperare mocniță, îngerii sunt aparent confuzi. iluziile sunt nevroze frivole când timpul nu mai are timp. gestul nu are remușcări când apare speranța în prajma nopții. cuvintele zvâcnesc în tâmplele unui zeu vanitos. întâmplările devin istorii definitive. singurătatea este o virtute masochista cu inimă aspră. am urât. am iubit. și nimic altceva. acolo. la margine…