[democratia este un lucru fragil]

un dans alb, tacut ca o intamplare fara chip. si noi. uitati intr-un suras albastru. acolo. undeva. si...

Toti vor sa fie altcineva. Nimeni nu e multumit sa priveasca in oglinda si sa se vada pe sine. În mod aparent schimbarea vine firesc. Asta înseamnă că eşti dispus să te laşi văzut aşa cum eşti?

[un razboi despre pace] asta suntem…

in[tot]deauna am crezut despre mine că voi fi singur, că toată viața voi rămâne singur. dar întotdeauna e posibil să o continui altfel... [po]vesti cu ochii inchisi.

Viata si moartea nu conteaza. Ceea ce numim viata este doar o exersare a absurdului. O farsa lunga si plictisitoare…

Nu mă voi obișnui cu nimic, că nu este nimic. Unde a fost jumătatea cuvantului tău.

[atunci] cand am uitat sa uit…

[nimeni nu cunoaste pe nimeni] cred ca majoritatea oamenilor isi petrec intreaga viata incercand sa fie cunoscuti, asa cum sunt, de ceilalti. doar ca majoritatea dintre noi nu gasim pe nimeni capabil de asta. dar, daca ai noroc, poti gasi pe cineva care [te vede] cum esti cu adevarat…

Singuratatea s-a intors. Mai rau decat imi aminteam. Nu inteleg. Nu mai pot sa inteleg. Atunci ce e? De ce simt acest vid interior? Nu [mai] stiu ce sa fac. La naiba! Ce e cu mine? Simt ca incep sa pierd controlul [si] sa ma uit. Undeva. Habar nu am unde…

Te uiti in oglinda si vezi un adult. Dar trebuie sa te uiti mai atent. O mare parte din tine nu s-a maturizat niciodata. Poate a crescut mai inalta, dar nu s-a inaltat.

de fiecare data cand iti urmezi inima, altcineva se alege cu inima zdrobita. intotdeauna exista resturi de poveste, rani, durere. dragostea e ca o substanta in cantitate limitata. cand oferi dragoste cuiva nou in viata ta, trebuie sa iei inapoi de la altcineva.

[si] s-au prăbușit [și] s-au ridicat. aripile visate ale unui cuvant rastignit fără nicio noimă.

Ai simtit vreodata ca nu te recunosti? Ce vorbesc eu aici? Sigur ca nu. Da. Ne nastem cu totii. Si chiar inainte sa putem vorbi, toata lumea decide cine suntem. Si cei mai multi oameni devin acea persoana. Si isi traiesc viata conform paradigmei sociale din ochii celorlalti. Si parca in tot acest timp privim cum ne interpretam rolul. Unii dintre noi nu pot sa faca asta. Si evadeaza. Ne auto-distrugem, ii dezamagim pe toti cei din jurul nostru, pe toti oamenii cu toate asteptarile lor. Iar mai tarziu, doar cativa dintre noi, gasim o cale sa ne redefinim. Cineva creat de noi insine. Nascut din noi. Pe care il iubim. Iubit si de ceilalti. Ceva. Altceva. Cat despre mine, cred ca daca pot crea pe cineva mai bun, atunci acel cineva mai bun trebuie sa fie undeva in mine, cu adevarat. Si intr-o zi va aparea. Pana atunci vreau sa fiu ceea ce vreau sa fiu, iar uneori va trebui ma multumesc cu celalalt eu.

Sunt zile în care ne vedem în oglindă şi nu ne recunoaştem. Nimeni nu ne spune că unele nopți sunt singure și triste, că unele zile sunt eterne și plictisitoare, că uneori noi nu mai suntem noi. Nimeni nu ne spune că e corect, că fiecare transformare este complicată şi, mai important, că totul trece. …[si] timpul. [si] noi…

Pentru că repet aceeași rutină. Fiecare zi este exact la fel. Nu-mi amintesc cum a început asta. Cred că sunt fericit aici. Uneori, mă prefac. [sau] Pentru că nu repet aceeași rutină. Fiecare zi nu este exact la fel. Imi amintesc cum a început asta. Cred că nu sunt fericit aici. Uneori, nu mă prefac.