adevărul nud devine extrem de deranjant și poate să fie penetrant in echilibru vicios a cărui balanță înclină înspre conștiință flexibilă și extrem de adaptabilă pentru firescul naiv al existentei cotidiene cand socializarea este inevitabilă…

Atingerea perfecţiunii reprezinta un ideal. Si atat. Cetăţeanul ideal nu este cel care schimbă lumea, ci acela care rămâne în anominat, un alt chip de pe stradă…

te scoate violent din zona de confort rutina lucidă învelită în ambalaj strălucitor. de atata siguranță psihologică ajungi să empatizezi cu o imensă tensiune imaginara într-un singur scop. acela de a uita. cine esti cu adevarat…

intr-o absenţă suntem [tăcuţi aproape] cu gandul la un abonament la răsfăţ şi recunoştinţă, iar uneori la privilegii şi concesii [este aripa desenata pe chipul nevazut al celui ce am uitat sa fim.]

simptomul unui dezechilibru inhibant emotional curmat prematur se regaseste intr-o dihotomie bizară ce subliniază înstrăinarea între afectivitate si excesul de halucinații. restul de timp este o treaptă [către metafizicul naiv al intamplarii] …

intr-o o clipă de francheţe abulica cand te bantuie o intoxicaţie cu nevoia irepresibilă de minimalism iraţional si infuzie de trăire instinctuală ajungi sa ratacesti intr-un şantaj afectiv prematur în circumstanţe bizare si agresive în abstractul ontologic al unui inceput de poveste.

nu cealaltă persoană reuşeşte să mă înfurie. trebuie să mă gândesc la lucrurile care sunt doar o convenţie socială si sa reconcililiez valorile total sau parţial opuse. [dacă cumva ai îndrăznit să depășești conturul principiilor sociale asa zis normale] îți dorești să îți iei lumea în cap. nu este nimic greșit in sustinere morala a irealului printr-un demers narativ ce insinueaza căutarea înțelegerii de sine. celalat poate sa astepte in tacerea intamplarii.

povestea le adună pe toate. albă și însingurată. aripile se amăgesc că au timp. mirosea a cafea …

in deşertul unde nimeni nu stie ca m-ai răstignit pe amintirea ce bântuie ingerii deasupra nopţii. acolo sunt. ca o poveste.

am privit în ochi mizanscena propriei depresii. în detalii înfiorător de precise, poveştile singulare pot avea această funcţie catalizatoare. scrisul funcţionează ca o formă elaborată de experienţe peste toate temerile unei trairi absurde. intr-o rutină solidă eticheta „nebun“ e depreciativă.

[o treaptă către metafizicul naiv al intamplarii] [intr-o absenţă suntem tăcuţi aproape]

Tăcerea care disprețuiește orașul este o psihodramă ce se zbenguie naiva prin sufletul pribeag al celui ce am uitat sa fiu.

sabatici. spontani. [si] solitari. intr-o infinitate de nuanţe care-i modifică sau îi completează sensul.

eşti vid. pretutindeni. undeva la inceputul unui cuvant. fara chip. o starea de constientizare. fără început, fără cauză.

totul e o decizie. un ritm rapid le dă oamenilor impresia că și ei sunt mai rapizi. „acum“ nu ne mai aparţine de mult. săraci cu timpul, ne credem bogaţi. si nu suntem…

reziduri de atenție. intenționalitate resemnata. undeva departe. un înger ce dansează în întuneric…

nu sunt nici aproape, nici departe] sunt aici pentru a fi tot ceea ce sunt acuzat că nu sunt. si să fiu considerat vinovat pentru strigătele pe care le vei auzi in tacere.

un întreg set de identități, contraste și similitudini între experiența visului ca puternic mijloc narativ, visele continuând aspirații reprimate în viata reală.

devine inexplicabil. în iluzie este de multe ori mai confortabilă decât [re]cunoașterea ca ne mângâie îmbucurător egoul și ne oferă un sentiment de control pentru că este bazat în întregime pe o formă de auto-identificare între opțiunile disponibile, întotdeauna în limitele unui sistem ce subjuga intamplarea cu intense momente atemporale de bucurie spirituală.

în cartea funciară a sufletului efectul energizant al veninului bîntuit de sentimente contradictorii, cu speranță sau deznădejde, fascinant și sensibil, dar pe atît de vulnerabil în fața cinismului reprezinta o întrupare abstractă a viciilor cand lăcomia patologică a timpului a luat-o razna de multă vreme.

[îngeri] în absenţa plauzibilă a singurătăţii. aşteptându-mă. lângă nimic.

trezit în albul demenţial cândva. acum tăcut. zâmbindu-ţi fără chip.

Trăim într-o lume a iluziei. Fără consimțământul nostru.

defineam prin nişte parametri creionaţi [discreţia] să nu fie interpretate drept slăbiciune. fiecare era prins în plasa preocupărilor, mărunte ori înalte, viața desfășurându-se după tiparele ei firești [in cautarea unor experienţe ieşite din tipologia aşteptărilor, sperand să găsească acel echilibrul între discreţie şi afirmare]. dacă poţi să adaptezi forţa într-o formă de expresie personală este nevoie de o conştientizare a relaţiei cu cele mai profunde temeri și prejudecăți ale unui inger lăsat fără supraveghere.

Ca un animal ranit zborul cand aripile au murit de singuratate...

dacă ești onest cu tine însuți până la capăt trebuie dintr-un legitim sentiment de centrifugă [sa nu te mai iroseşti] în repetitivul suprarealism ce aduce cu sine autodefinirea loialitatii prin tribulaţiunile unui absenteism stilistic traversând strada, strigând că devine de moravuri ușoare un subiect tabu despre care nimeni nu îşi doreşte să vorbească...

un pic să tac. în centrul unui vid obosit. printre cuvinte.

povestea fara chip a solitudinii ce parea un infinit .

Cineva a întrebat semnele Noastre. Fără cuvinte. Am văzut noaptea cum dispare. Vreau doar să te văd. Am lăsat urme. Pe țărm, lângă apă. Unde vă place să dispară. Vantul…