[si] ingerii iti urla-n suflet.

între logica rece, raţională, pe de o parte, şi inteligenţa pasionată a emoţiei, pe de altă parte, pentru prima dată în viaţă am simţit nevoia a ceea ce simt, nu a ceea ce gândesc. raţional nu pot să explic despre ce este vorba. eşuează toate oricărei caracterizări.nu pot sa definesc. este un act logic, simplu, trebuie să intri într-un fel de semitransă. nu vine din cap, vine din instinct, din adânc, din ceva necunoscut din tine. nimeni nu e privilegiat, nimeni nu e fericit. suntem într-o profundă dilemă şi acesta e pericolul. sunt doar semne de întrebare, nu sunt răspunsuri.

Era păcat. Era târziu. Prea târziu. Am obosit.

Neasumarea responsabilitatii cand esti bantuit de o vulnerabilitate irefutabila este desuetă, inadecvată și irelevantă sub aspectul argumentării și nu numai. Să nu se absolutizeze însă, într-un mod exclusivist, până la a se crede, prin extensie, că toate au mers de la sine.

În albul nopţii ascult oboseala pleoapelor din scrâşnetul ce colcăie în incantaţie sufocată de neant.

nescrisă. în labirintul nemărturisit al unei intamplari. naïvă. esti.

Intotdeauna este cineva care vrea sa te opreasca sa vorbesti. Faptul ca are o idee opusa nu este o problema. Fiecare are ideile lui. Insa faptul ca cineva incearca sa te opreasca sa vorbesti devine din ce in ce mai penibil. Oamenii se tem de libertate. E o angoasa foarte mare atunci cand esti liber. Acest fapt este valabil atat in societate, cat si in relatiile interpersonale.

intr-o o clipă de francheţe abulica cand te bantuie o intoxicaţie cu nevoia irepresibilă de minimalism iraţional si infuzie de trăire instinctuală ajungi sa ratacesti intr-un şantaj afectiv prematur în circumstanţe bizare si agresive în abstractul naiv.

Un bufon îmi latră pleoapa uimită.

[vară târzie] [ca un viciu de logică]

plin de nostalgie stau la poveşti cu aerul sărat-amărui…

Ma simteam singur. In afara corpului meu. Si cand m-am trezit ...

[daca te opui amintirii, ii dai si mai multa putere…]

o minuţioasă imensitate. ca o fisură. sau un singur vid. ce mai contează? geometric o şi-ţi pot şopti la ureche umbre imaginare. si o să mă sting . gol de cuvinte. de ce să mai complic imaginea dimineţilor...

te urlu intr-un blestem despletit... [a!pus]

halucinant. mă anihilez. intr-o coregrafie perfectă. inexplicabil, cu o carismă nonșalantă tot mai greu de aprofundat pare absurd abandonul desenat naiv in tacerea frivola a cafelei.

fusese prima dată când capătă sens. cafenea liniştită si o amintire simpatică. nu mai conta dacă in toate astea n-ar fi fost nimicul mincinos cand te aproximez in amintirea îngerilor. aşa că voi rămâne un semn in liniştea care se târăşte pe o neputinţă înşurubată in luminile obosite ale unui imposibil labirint.

Suferim de un consumerism acut de iluzii.

pe tâmplă dezgolită a trecut un cuvânt. nostalgic în aburii de cafea un rictus angelic lătra absent…

Ce a fost pana acum a fost intamplare. Ce va fi este poveste…

o aiureală rezonabilă, un surâs comod si abject dar suportabil in naivitatea clipei. si se întâmpla să nu ne întâlnim răstigniti peste anestezia insipidă cand este puţină dimineaţă. nimic mai mult. in ceas de noi curge o mântuire demenţială.

[ignoranta e subestimata]

un rasarit cărunt odihnindu-se pe un inevitabil abandonat in singurătatea oglinzii. da . nu era nimeni in jumătatea goală a cafelei.

obsesia de la capătul insomniei,. infinitul paradoxal satisfăcut fără cuvinte complicând bezna.

nu ai chef de nimeni și de nimic. sudoarea lipei se sfarseste in lehamitea gestului. nu mai ai putere să spui că ți-ai dori și ce ți-ai dori. devii invizibil.

[nimic şi tăcere] aşteaptă-mă...

bântui orb în lumină surdă. să urlu vertical. ca si cand…

pe retină, dietetic, cu iz de imaginar, luciul pios al vidului bantuie mahmurele soapte inseninate de atata regret. ce mai contează coagularea nuanţelor fără trecut? este o tâmpenie. fă-te că nu ştii nimic...

Pare logică [o dimineaţă] fără oboseala uluită a unei aripi desenate naiv pe marginea inchipuita a unui val amuţit.

[în umbra ta] [într-o tăcere][uitarea][răsare]

nu mai era nimic de respirat,. deasupra în acorduri complicate te întreb de ce nu eşti. o pereche de cearcăne îţi tac în urma pasului pe nisip…

amurgul şi cam atât.

transparentă. care nu privea nicăieri. era un fel de nimic. o lumină vagă. fără zgomot. un artificiu ipocrit. fără sens. o vină obligatorie. un labirint. sau poate nu-i nimic. îţi aduci aminte?

o combustie care vine de acolo. cand nu mai ai nimic de cerut si nimic de demonstrat, nu mai ai nevoie de nimic. si cea mai habotnică intamplare care ma schilodeste sufleteste. apare. simplifica complicatul. nimic special. a devenit banală. ca o rană deschisă. o tulburare biografică. nostalgia de a mă întâlni cu mine.

[decizia are legatura cu totul] Singura intrebare este: ce decizie o sa iei? Tu cel din acel moment sau cine o sa devii dupa...

[daca o să anesteziez această stare de a fi, se vor sufoca aripile , vor urla în durerea neputinţei de a simti cerul ochilor tai]

[m-am trezit fără tine] [m-am trezit să trăiesc] singur cu această tăcere ce se va topi ca un apus de soare in sufletul timpului...

[timpul trece] ceas cu ceas, zi cu zi, iar eu, fiind numai un simplu muritor, încep să mă îndoiesc de făgăduinţele tale, tu fiind ca şi alţii, om între oameni, înzestrat de păcatele omeneşti.

Aduceți-vă aminte ca lumina se ascunde în lacrimi...

logic. există argumente. e de-adevăratelea. o metaforă plictisită. nu exişti în labirint. nu mai contează absenţa. agonic sângele bricoleza metafore.

tot ceea ce va urma, nu exista... [noi, cei din viitor]

miros absenţa cu o ciudată senzaţie de linişte si tot ce am pierdut cu mişcări feline, se lichefiaza. o altă noapte insuportabilă. ceva alb se zbate naiv intr-un vis orb. ingrozitor de viu. încă aştept substanţa fragilă din deşertul promis.

[esti] liniștit și ascuns într-un spaţiu vulnerabilizat în fața unei ființe golite de confetti sclipitoare ce cu vehemență neagă realitatea dovedită cu lumina stinsă. [oameni sunt incurabili. ești prea visător…]

Poate este adevarat ce spun unii. Esti o simpla colectie de alegeri. Decizii care cumva toate adunate, definesc persoana care devii. Obisnuim sa credem ca deciziile luate te fac ori bun, ori rau, responsabil sau iresponsabil, dar poate...poate nu e chiar asa. Poate ca deciziile pe care ti le asumi te definesc mai mult sau mai putin. Pe tine cel dinncolo de aparentele lasate de asumarea unor decizii. Cine esti cu adevarat. Cine ai fost predestinat sa fii. Poate ca toti ne napustim spre eul nostu esential, iar decizia n-are absolut nici o legatura cu asta.

nu mai era nimeni. până la capăt. totul se mai întâmplase. pentru că demult a fost acum. era percepută ca o emoţie. un vortex atât de firesc care te face să te simţi al naibii de bine provocându-ţi ceea ce traiesti. nu va fi niciodată greşit să te simţi viu…

mi-e teamă de docilitatea amănuntelor paradoxale. visceral imi cer scuze. sunt obosit.

se răstignesc dimineaţa, în linişte, chipurile, tremurand cu nepăsare. între pleoape imposibil rânjeste transparent in vacarmul definitiv precum un labirint îmbătrânit deghizat în sărutul tău.

pe ascuns [ochiul treaz] o să respire infinitul dinainte de tăcerea limpede [de animal părăsit] cand o să profaneaze pustiul [ingerii…]